Deputații nu vor lucra săptămâna viitoare. „E mai eficient să rămână în teritoriu”

Deputații nu vor lucra săptămâna viitoare. E mai eficient să rămână în teritoriu
Publicat: 24/04/2012, 15:17
Actualizat: 24/04/2012, 15:42

Deputații nu vor lucra în Parlament săptămâna viitoare, după cele două zile libere de luni și marți, ei urmând să aibă activitate în teritoriu, a stabilit Biroul permanent al Camerei Deputaților.

„Luni și marți sunt zile libere, iar miercuri, joi și vineri vor avea activitate în teritoriu. După zilele libere s-a considerat că e mai eficient ca parlamentarii să rămână în teritoriu, urmând ca săptămâna 7-10 mai să fie normală de lucru”, a explicat secretarul Camerei Deputaților Dumitru Pardău (PDL), după ședința Biroului Permanent al Camerei.

Ședința Camerei Deputaților a fost suspendată, marți, din lipsa cvorumului, înaintea votului final asupra cererii de începere a urmăririi penale a lui Laszlo Borbely și a proiectelor cum ar fi impozitarea averilor mari sau transportul în regim de taxi.

Prin urmare, aceste voturi urmează să fie date după data de 7 mai.

Guvernul a adoptat, în ședința de marți, hotărârea prin care ziua de luni 30 aprilie 2012 este declarată zi nelucrătoare în sectorul public, astfel încât să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia Sărbătorii de 1 Mai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×